Pericolul din cosmetice
Tipul de ten contează foarte mult, dar o mare atenţie trebuie acordată şi ingredientelor din produsul pe care dorim să îl folosim. Şi chiar dacă în jurul parabenilor, principalii conservanţi folosiţi în industria cosmetică, au existat mereu discuţii şi controverse, puţină lume ştie exact ce efect au asupra sănătăţii.
De aceea, cinci parabeni consideraţi foarte nocivi pentru organism au fost deja interzişi în fabricarea cosmeticelor din Europa. Într-adevăr, există şi unii parabeni care nu dăunează sănătăţii. Însă nu doar aceste substanţe sunt o ameninţare pentru sănătate, ci şi petrolatumul, cunoscut drept parafină sau vaselină.
În unele cazuri, nu doar că dăunează, dar studiile arată că petrolatumul este regăsit la femeile cu tumori mamare într-o cantitate mult mai mare decât în cazul femeilor sănătoase. Şi aceasta nu este singura problemă pe care o poate provoca.
În plus, petrolatumul sau parafina poate produce acnee severă în cazul persoanelor cu ten gras. Aşa că specialiştii recomandă să citiţi cu atenţie eticheta produsul pe care doriţi să în cumpăraţi pentru a vă asigura că evitaţi aceste ingrediente.